Program eliberare abonamente 24 Ianuarie

ANUNȚ

Luni 24 Ianuarie 2022 punctul de eliberare a abonamentelor din stația Centru va fi deschis între orele 7.00 - 15.00 iar autobuzele și microbuzele vor circula după programul de sâmbătă.

ANUNȚ - Selectia membrilor in consiliul de administratie

ANUNȚ

Procedura de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al SC TPL SA (2021).

Citește mai departe:

HOTARARE privind aprobarea bugetului 2020

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli al SC TRANSPORT PUBLIC LOCAL SA Suceava pentru anul 2020

 

Pentru detalii accesați documentația afișată aici.

IMPORTANT PENTRU CĂLĂTORI - STARE DE ALERTĂ

ANUNȚ

Vă informăm că  purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU.

Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei.

Prin urmare accesul fără mască în mijloacele de transport este interzis și totodată vă rugăm să respectați pe cât este posibil în autobuze și microbuze regulile de distanțare socială.

Transport Public Local Suceava

Pagina oficială a societății de transport public - TPL SA Suceava - dezvoltată pentru TPL Suceava
Str. Traian Vuia nr. 5 A, Suceava, ROMÂNIA  -  Tel/Fax(secretariat): 0330 401 442  -  pagina de contact

TRANSPORT PUBLIC LOCAL SA | CUI 17791716 | J33/966/2005

Sunteți aici:Acasă Arhivă comunicate